In fiecare zi merg si vin pe jos de la servici, daca nu tot drumul, macar partial. 4 kilometri incolo, 4 inapoi. Si in fiecare zi am un zambet pe buze, cand vin de la servici pentru ca ma gandesc ca o sa le vad pe Helena si Franny, iar cand merg la servici pentru ca ma gandesc ca o sa imi vad colegii. Despre Helena si Franny am mai zis, asa ca acum zic despre colegi. Manuel e probabil primul pe care l-am cunoscut, dar pe atunci mi se parea foarte serios. Acum tot ce zice ma face sa rad, si mai ales amintirea pozei pe care a trimis-o din greseala unei colege ca sa fie pusa pe saitul universitatii: era el in timpul facultatii, la Berlin, cu bratele desfacute in aer, in fata unui magazin care se chema Manuel. Apoi am cunoscut-o pe A., care pare durosana, dar de fapt nu e. Cu ea mananc la pranz in fiecare miercuri, o saptamana vorbim in franceza, cealalta in engleza, si tot asa. Apoi e P., colega mea de birou si ea post doctoranta, frumoasa si desteapta, si sincera cum as vrea si eu sa fiu. Cu ea facem planuri de mers la Geneva in februarie si in Japonia la vara. Si bem cafea, ceai, mancam ciocolata. Mai e D., careia ii place sa stea la noi acasa cu orele si sa se joace cu fetitele. Ma surprinde de multe ori cu gandurile si observatiile ei bine inchegate. Si G., singurul de care nu ma simt aproape, dar pe care il simt ca pe un om onest, genul de om care alege intotdeauna calea mai grea pentru ca e cea mai cinstita.
Si gandindu-ma eu la ei, colegii mei, mi-am dat seama cat de usurata ma simt sa fiu aici, sa nu mai fiu in America. Relatiile acolo aveau atatea reguli pe care incercam sa le invat. Si regula principala era sa TE FERESTI CA DE DRACU DE A FI ANORMAL, de a fi clasat drept weird, disfunctional, sau ... diferit. Si culmea, toti eram asa, weird, disfunctional, and different. Dar in loc sa acceptam asta si sa ne imprietenim cu adevarat, stateam frumos la distanta si pretindeam ca suntem normali.
Dear America, every day I miss you less and less.
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Mă bucur! Şi vreau să-l cunosc pe G!
PS: Mi-e dor de voi şi de fetiţe.
Mie mi-o ramas, dupa doar un an jumate de america, vigilienta de a parea normala. Cred ca in noaptea aia de la barul belgian chiar a intrat in mine spiritul nordamerican. Ma bucur ca tu poti sa il lasi in urma si ma bucur si mai mult ca ai cu cine.
I still miss you the same!
Patti, you and the restaurants are about the only thing I miss about the US.
Draga Ionuka, citind postul asta ma intreb ce anume din experienta ta mai exact te face sa simti asta fata de America. Ma bucur ca te simti bine acolo unde esti acum, si ca ai trecut cu bine printr-un an greu. Mediul in care lucrezi e atat de important pentru a te integra intr-un loc strain, pentru ca petreci asa de mult timp cu acel colectiv.
Experienta mea in America contrazice complet ceea ce descrii tu. Relatiile cu oamenii nascuti aici pe care acum ii numesc prieteni s-au format organic; sunt oameni pe care acum ma pot baza ca pe o familie, si nu mi se pare ca am facut vreun compromis personal pentru asta. E adevarat ca am cunoscut destui oameni de care nu m-as putea apropia vreodata, cu imagine publica aparent nepatata, artificiali si superficiali, si ca relationarea cu ei inseamna, de fapt, nesinceritate cu mine insami. In schimb multi dintre colegii de lucru sau prietenii mei actuali au o ciudatenie asumata, pe care si-o exprima uneori cu mandrie. Iar mediul in care lucrez, si mediul in care locuiesc (old and new), e unul in care fiecare se poate simti liber sa fie asa cum e el/ea, disfunctional sau nu. Omul ciudat/diferit fata de medie e integrat si implicat direct in viata de zi cu zi, nu doar acceptat in mod inert. Am crescut mult in mediul asta tocmai datorita acestor valori sociale - de cand m-am instalat ca strain in el, asa ca oarecum ii datorez sa fiu sincera si sa iti raspund. Deci, I beg to differ: depinde de loc. Nu as putea face afirmatii gen “iubesc tara asta”, insa aici unde locuiesc e bine, ma simt integrata, folositoare, oarecum linistita, si am incetat sa ma simt o straina de ceva timp incoace.
Ioana, probabil ai dreptate, depinde de loc, de potriveala dintre om si loc. Eu nu m-am potrivit unde eram, asta e...
Trimiteţi un comentariu