Povestea nasterii

Povestea nasterii lui Franny si Helena a inceput, de fapt, la 30 de saptamani de sarcina (cu 10 saptamani inainte de data preconizata). In seara unei zile agitate - mers la doctor, baby shower la servici, zambit, pupat, socializat - m-am intors acasa foarte obosita. Am adormit rapid, dar m-am trezit in mijloc de noapte cu contractii dese. L-am trezit pe Michael, am baut apa, am incercat sa adorm, am mai baut niste apa, l-am pus pe Michael sa imi puna mana pe burta, am mai baut niste apa. La un moment dat a devenit evident ca trebuie sa mergem la spital. Fara bagaj, fara scaune de masina, fara nimic. Doar cu inima cat un purice.

La spital am stat la inceput la triaj, unde veneau asistente si rezidenti, imi puneau intrebari, si imi contorizau contractiile si bataile inimii fetitelor. La inceput, dilatatie 0. Dupa cateva ore, dilatatie 1 ( La 10 se naste). Panica - ma muta in camera de nascut, pentru ca oficial cand incepi sa te dilati si sa ai contractii, esti in travaliu. Ma deplasez dintr-o camera intr-alta cu camasa de spital desfacuta la spate, fundul gol, dar nici nu-mi dau seama pentru ca sunt asa panicata incat nu mai stiu ce sa cred. Apare rezidenta care ma intreaba daca vreau cezariana sau naturala, sunt confuza, zic cezariana, semnez niste hartii. Peste cateva ore vine o doctorita neonatoloaga care imi enumera toate problemele care pot aparea la copiii nascuti prematuri: important e sa respire, dar le punem la aparate, le hranim printr-un tub, le punem sub un bec, etc. Michael era plecat sa cumpere de mancare. Singura, ascultand-o pe doctorita, am pierdut controlul, m-am ridicat si am vomitat un lichid alb-galbui - nu mai mancasem de seara dinainte. Dupa drama asta, lumea a uitat de mine. Mai spre seara m-au controlat din nou, eram tot la 1 dilatatie, asa ca m-au mutat intr-o alta aripa a spitalului. Era evident ca nu voi naste atunci.

Am mers acasa dupa 5 zile in spital, cu recomandarea sa stau in pat. Au ramas contractiile, uneori la 5-10 minute. Am stat in pat saptamani intregi, de fapt pe canapea, lucrand la disertatie, citind despre alaptat, si numarand contractii. Pe la 33 de saptamani m-am mai linistit, la 34 am iesit la prima plimbare in parc. Dintr-o data era primavara, totul era verde, iar eu ma simteam ireal. La 37 de saptamani a venit Cata, am ineput sa iesim in oras in fiecare seara, si mi-am prgramat ziua in care voi merge la spital sa imi induca travaliul. Se pare ca nu e bine ca gemenii sa stea in burta prea mult.

In ziua de 29 Aprilie ne-am trezit de dimineata, am finalizat bagajul, am facut niste poze, si am plecat spre spital, ascultand Lust for Life in masina. Ajunsi acolo am mai asteptat un secol pana s-a eliberat o camera. Dar m-am simtit ca un special guest star: deja ma cunosteau toti rezidentii, asistentele, si doctorii. Eram femeia care a venit sa nasca gemenii natural.

Acum o paranteza despre nascutul gemenilor. In majoritatea cazurilor gemenii sunt nascuti prin cezariana, datorita pozitiei in uter. Ideal este ca amandoi sa fie cu capul in jos si ca geamanul mai mare sa iasa primul. Deci multe conditii de indeplinit. Si chiar daca totul e perfect inainte, dupa iesirea primului bebelus, pot aparea probleme cu al doilea - intoarcere subita, stres cardiac - astfel ca nasti primul natural si al doilea prin cezariana. De aceea multe femei prefera nasca direct prin cezariana. Eu, cu o incredere venita de nu stiu unde, am decis sa nasc natural. Cu anestezie peridurala, bine-inteles, pentru cazul in care ar fi trebui cezariana pentru al doilea bebelus.

Inapoi la spital. Am ajuns, mi-au indus travaliul, mi-au facut peridurala. Anestezistul era englez, si a venit cu un carut plin de chestii, care mie imi amintea de un taco truck. Dupa peridurala au inceput mancarimile pe tot corpul. Si acidul la stomac. Apoi am adormit toti trei (Michael si Cata). M-am trezit de frig, tremuram din tot corpul. Am cerut vreo trei paturi. Michael a iesit sa le spuna la asistente ca "My wife is shaking" la care ele au ras si i-au zis ca normal, o sa nasca doi copii. Dar problema era un pic mai grava, aveam temperatura si inima fetelor a inceput sa bata foarte rapid. Au revenit asistenta si rezidenta, au declarat ca m-am dilatat complet, si ca as putea incepe sa imping. Eu impingeam de antrenament si ma uitam la monitor sa vad bataile inimii. Erau rapide si nu ma puteam concentra. Cand mi-am exprimat ingrijorarea, mi-au zis ca trebuie doar sa imping si totul va fi bine. Asta mi-a dat foarte multa forta, stiam ca trebuie sa imping rapid si eficient, ca sa iasa fetele cat mai repede. De aici incolo totul a fost perfect. Am impins cu o forta imensa si intre timp faceam glume. La un moment dat s-a decretat ca sunt pregatita pentru sala de operatii (in caz de cezariana, trebuie nascut gemenii acolo). Aici totusi a fost o imperfectiune - Cata nu a putut veni cu noi. Michael s-a imbracat intr-un halat imens si a venit cu mine. Acolo erau vreo 15 persoane cel putin: asistenta mea, doctorul meu, rezidenta, doua asistente pentru fiecare bebelus, doi studenti la medicina, anestezistul si asistentul lui, si inca cateva asistente de rezerva. Am inceput sa imping si mai serios, asa de serios incat una din asistente l-a intrebat pe Michael daca e sigur ca e prima data ca nasc. M-am simtit si mai puternica. A durat 25 minute pentru Helena. A iesit o imensitate de bebelus. Eu intrebam doar daca e bine si studentul la medicina imi facea semne ca da. Dar eu nu aveam incredere in el, pentru ca era inca student. Dar Helena era bine. Apoi e ecografie scurta pentru Franny, care era tot cu capul in jos. I-au spart apa, am impins de 4 ori, si a iesit. Micuta si cu un strigat care a perforat incaperea. Apoi le-au pus pe amandoua la pieptul meu, Helena plangea, Franny incerca constiincios sa suga. Am revenit cu ele in brate in camera unde era Cata, care, cu lacrimi in ochi, a tinut-o pe Helena in brate.

Dupa aceea a inceput greul, dar despre asta nu vreau sa vorbesc. Noaptea aceea a fost magica, perfecta, chiar daca obiectiv nu totul a fost perfect. M-am simtit mai puternica ca niciodata.